Premiera documentarului "This Is It" a avut loc la Los Angeles, marţi, în faţa unor staruri de calibru precum Wills Smith, Jennifer Lopez şi fraţii Jackson, filmul obţinând aprecieri din partea criticilor şi demonstrând că Michael Jackson poate să îşi încânte fanii chiar şi după moarte.
Montat dintr-un total de 80 de ore înregistrate pe casete video, filmate la Los Angeles, în timpul repetiţiilor megastarului pentru seria de 50 de concerte pe care acesta ar fi trebuit să le susţină la O2 Arena din Londra, începând din 13 iulie, documentarul "This Is It" a fost descris de regizorul Kenny Ortega drept "o poveste despre un maestru al generaţiei sale".
Câteva sute de fani, dintre care mulţi purtau câte o mănuşă albă cu paiete, asemănătoare celei pe care starul a început să o poarte în anii 1980, s-au adunat în faţa cinematografului din Los Angeles unde a fost programată premiera, ce a avut loc simultan şi la Londra. Aproximativ 150.000 de fani, inclusiv din Brazilia şi Australia, au privit online premiera din Los Angeles.
Filmul a fost proiectat în alte 15 oraşe din lume, inclusiv în Seul, Johannesburg, Rio De Janeiro şi Berlin.
Berry Gordy, fondatorul celebrei case de discuri Motown Records, dar şi fraţii megastarului - Jermaine, Tito, Jackie şi Marlon - s-a aflat printre personalităţile prezente la această premieră.
Kenny Ortega a susţinut un mic discurs înainte de proiecţia filmului din Los Angeles şi l-a descris pe Michael Jackson drept "un om a cărui inimă a bătut pentru a face ca această lume să devină una mai bună". Totodată, regizorul documentarului a mărturisit că filmul "This Is It" este şi a fost dintotdeauna un omagiu adus fanilor lui Michael Jackson.
Filmul se deschide printr-o scenă în care starul apare alături de dansatorii aleşi chiar de el pentru a participa la concertele pe care ar fi trebuit să le susţină la Londra. Dansatorii vorbesc despre cum s-au simţit colaborând cu celebrul cântăreţ, iar apoi filmul continuă direct cu o secvenţă în care starul repetă coregrafia piesei "Wanna Be Startin' Somethin'".
În următoarele aproape două ore, spectatorii au putut să vizioneze imagini de la repetiţiile megastarului pentru mai multe din piesele sale de succes ce urmau să fie incluse în concertele londoneze - "Beat It", "Thriller", "Black or White", "Man in the Mirror".
Pe parcursul întregului film, fanii au putut vedea cum Michael Jackson lucra intens alături de cântăreţii ce făceau backing vocals şi cu dansatorii din echipa sa, pentru a crea un spectacol care să îi entuziasmeze pe fanii săi. Spectatorii prezenţi la această premieră au fost impresionaţi, aplaudând şi aclamându-l pe starul dispărut, de şapte ori în timpul proiecţiei.
Claudia Puig, critic de film pentru USA Today, a declarat pentru Reuters, după vizionarea documentarului, că acest film "oferă o idee despre cum urma să fie spectacolul" şi că reprezintă "o fereastră către capacitatea lui (a lui Michael Jackson - n.r.) extraordinară de a-şi încânta fanii".
Kirk Honeycutt, unul dintre criticii revistei The Hollywood Reporter, a declarat: "Cu mare încredere în sine, el a reuşit în mod evident să creeze un concert spectaculos pentru scenele din Londra".
Deşi Michael Jackson părea slab în aceste imagini, cei mai mulţi spectatori au declarat la sfârşitul filmului că nu au văzut nimic în aceste scene care să îi facă să creadă că celebrul cântăreţ ar fi fost bolnav în timpul acestor repetiţii.
Michael Jackson, fost membru al uneia dintre legendele casei Motown Records, trupa The Jackson 5, deţine în continuare recordul pentru cel mai bine vândut album din toate timpurile - "Thriller", lansat în 1982.
Read more...